Există oameni mântuiți care nu au au auzit niciodată Evanghelia?

Această întrebare este cât se poate de actuală în zilele noastre și este o cauză, pentru care mulți credincioși renunță la creștinism sau nu vor să devină creștini.
Răspunsul la această întrebare este complex și are legătură cu trăsături ale caracterului Lui Dumnezeu, printre care, liberul arbitru, cu care îl dotează Dumnezeu pe orice om, are rolul principal.
De aceea, acel ARTICOL prin care am demontat teoria calvinistă a predestinării, este esențial pentru a înțelege modul în care Dumnezeu alege să mântuiască un om și el reprezintă punctul de referință principal, prin care voi încerca să răspund la întrebarea din titlul acestui articol.
În primul rând, trebuie să înțelegem că în ACEL ARTICOL, am arătat că Dumnezeu se autolimitează în ceea ce privește cunoașterea dinainte a alegerii unui om, atunci când acesta este pus înaintea alegerii darului mântuirii și în încercările ulterioare din viața de credință.
Asta înseamnă că Dumnezeu este corect și oferă șansa mântuirii, oricărui om care are discernământ, însă modul în care oferă Dumnezeu această șansă, oricărui om rațional, este foarte complex, iar noi găsim foarte puține referințe biblice în acest sens.
De altfel, apostolul Pavel ne spune în 1 Corinteni 13: 11-12 , că sunt anumite lucruri spirituale cum e și subiectul acestui articol, pe care le vedem ca „în ceață” sau „în chip întunecos” și asta datorită complexității Lui Dumnezeu și în principal, pentru că în acest subiect, care are de-a face cu credința, Dumnezeu lasă loc pentru îndoială, pentru că doar prin credință poate modela Dumnezeu caracterul loial al unui credincios.
Totuși, această perspectivă, fie ea și „întunecoasă” și care necesită credință din partea celui care caută explicații biblice, dacă este studiată în detaliu, ne poate explica și acest subiect, în mod suficient, pentru a nu ne clătina convingerile creștine și pentru a cunoaște mai bine caracterul Lui Dumnezeu.
În modul în care va judeca Dumnezeu pe oamenii care nu au auzit niciodată Evanghelia, la „judecata de apoi”, există două principii spirituale esențiale, pe care le voi enumera mai jos:

1. Primul principiu, eu l-am denumit, ca fiind „principiul inocenței”.

În acest principiu, sunt incluse persoanele care nu pot avea discernământ spiritual. Aceste persoane sunt copiii până la vârsta în care au discernământ spiritual; vârstă care este stabilită de Dumnezeu; sau persoanele cu dizabilități psihice, care s-au născut în acest mod și nu au, deloc, discernământ.
Domnul Isus Hristos ne spune în versetele din Ioan 9: 39-41 , că oamenii care sunt orbi spiritual, din cauză că nu cunosc adevărurile Lui Dumnezeu, nu au păcat dacă nu împlinesc regulile din acele adevăruri:

Ioan 9: 39-41

„Apoi Isus a zis: „„Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi.”” Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi şi noi orbi!” „Dacă aţi fi orbi”, „le-a răspuns Isus, „„n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.”

În versetele de mai sus, Domnul Isus Hristos, le explică metaforic, fariseilor, că cei care nu cunosc legille Lui Dumnezeu și sunt orbi spiritual, El le va face cunoscute aceste legi și vor vedea adevărurile spirituale. Pe de altă parte, cei care cunosc adevărurile spirituale, dar nu le acceptă, așa cum erau și fariseii, vor deveni orbi spiritual, din cauza necredinței lor și păcatul lor va rămâne.
Putem concluziona că, Dumnezeu va judeca lumea, în funcție de revelația spirituală, pe care a avut-o fiecare om în timpul vieții sale, iar copiii mici sau anumiți bolnavi psihic din naștere, neavând discernământ, nu li se poate imputa niciun păcat, prin urmare, aceste persoane sunt mântuite, fără să fi auzit vreodată Evanghelia, dacă mor în stadiul de „inocență” spirituală sau de lipsă a discernământului. De aceea este inutil și botezul copiilor mici, spre exemplu.
De altfel, în propovăduirea Evangheliei, apostolul Pavel face referință la acest tip de „inocență” spirituală, atunci când le vorbește grecilor din Atena, în:

Faptele Apostolilor 17: 30

„Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;”

În versetul de mai sus, apostolul Pavel explică același principiu al „inocenței”, prin faptul că Dumnezeu nu poate imputa anumite păcate săvârșite din neștiință, pentru că Dumnezeu este drept.
De asemenea, Domnul Isus Hristos ne spune în Luca 18: 16 că Împărăția lui Dumnezeu este a celor inocenți ca și copiii.
Domnul Isus Hristos a venit ca să rezolve problema păcatelor omenirii, iar dacă această problemă nu există, așa cum este și în situația copiilor fără discernământ spiritual, pentru că ei nu au cum să păcătuiască cu voia, atunci este evident că Dumnezeu îi mântuiește din oficiu, prin Domnul Isus Hristos, fără ca aceștia să mai fie nevoiți să aleagă darul mântuirii și, implicit, al iertării păcatelor, pentru a putea fi mântuiți.

2. Al doilea principiu, prin care Dumnezeu îi judecă pe cei care nu au auzit niciodată Evanghelia, este „principiul cunoștinței limitate”.

Dacă în principiul „inocenței” spirituale, persoanele care se încadrează în acest principiu, nu au deloc discernământ și sunt mântuite, fără ca acestea să aibă posibilitatea de a alege; în cazul în care persoanele au discernământ limitat, sau cunoștințe limitate despre Dumnezeu, acestea vor fi judecate în funcție de aceste cunoștințe limitate, însă modul în care îi judecă Dumnezeu pe cei care nu au auzit niciodată Evanghelia, dar au cunoștințe limitate, implică anumite reguli fundamentale, pe care le voi detalia pe parcursul acestui articol.
În primul rând, acest al doilea principiu este prezentat, sumar, de apostolul Pavel în verstele din:

Romani 2: 12 – 16

„Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege. Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.
Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”

În Romani 2: 14 - 15 , apostolul Pavel ne spune că cei care nu au auzit de legea Lui Dumnezeu, în care putem include și Evanghelia, au, totuși, o lege morală, pentru că această lege morală este scrisă în cugetul sau conștiința fiecărui om care are discernământ.
Așadar, putem extrapola și să considerăm că majoritatea poruncilor din cele zece porunci, date de Dumnezeu pe muntele Sinai, lui Moise ( Exodul 20: 1 – 17 ), sunt „înregistrate” ca legi în conștiința omului, fără ca acesta să fi auzit vreodată despre ele.
Apostolul Pavel ne spune, cu alte cuvinte, că cei care nu au auzit niciodată Evanghelia, vor fi judecați după legile spirituale pe care le-a plasat Dumnezeu în conștiința oricărui om, care are discernământ. Prin urmare, putem concluziona că aceste persoane care sunt judecate doar după legea morală din conștiința lor, au discernământ limitat.
Discernământ limitat, au avut și majoritatea sfinților din Vechiul Testament, pentru că ei nu au prins perioada bisericii și nu au auzit niciodată Evanghelia și totuși ei sunt mântuiți.
Mântuirea nu poate avea loc decât prin credința în Domnul Isus Hristos ( Faptele Apostolilor 4: 12 ), însă sfinții din Vechiul Testament nu au cunoscut lucrarea de mântuire a Domnului Isus Hristos.
Așadar, dacă orice om este mântuit prin credința în ispășirea prin moarte pentru păcatele lui, a Domnului Isus Hristos, atunci, este evident faptul că Dumnezeu a avut un criteriu, prin care a considerat că sfinții din Vechiul Testament, care au fost, totuși, mântuiți, dacă ar fi trăit în perioada bisericii; nu ar fi refuzat mântuirea.
Acest criteriu este PRIGOANA sau suferința pentru Adevăr sau pentru dreptatea Lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel ne spune în 2 Timotei 3: 12 că „toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.”, însă, dacă ne uităm în Evrei 11: 24 – 26 vom vedea că Moise a suferit „ocara Lui Hristos” atunci când a renunțat la titlul de nepot al faraonului Egiptului și a trebuit să trăiască în exil.
Este evident faptul că, Moise nu-l cunoștea pe Domnul Isus Hristos atunci când a fugit din Egipt, însă acea renunțare conștientă la titlul de nepot al lui faraon, pentru o viață în sărăcie, datorită faptului că s-a identificat cu suferința poporului din care făcea parte, i-a fost socotită ca și „ocară a lui Hristos”.
Tot în acest mod, orice om care a avut de suferit pentru Adevărul Lui Dumnezeu în timpul vieții lui, dar nu a auzit niciodată Evanghelia, această ocară sau prigoană este considerată de Dumnezeu, ca fiind „ocara lui Hristos”. Acest adevăr pentru care a suferit acel om, putea să fie doar o poruncă din cele 10 porunci, amintite de mine mai sus, dar pentru care acel om să fie, totuși, prigonit și să-i fie considerată ca și „ocară a Lui Hristos”.
Este evident că, dacă o persoană care suferă ocara Lui Hristos, este omorâtă pentru acea ocară, atunci acea persoană nu are cum să nu fie un martir al Domnului Isus Hristos și să nu fie mântuită. Este o concluzie logică și de netăgăduit.
De-a lungul istoriei, au fost mulți oameni care au murit pentru o cauză care a fost, de fapt, și o lege spirituală trasată de Dumnezeu în conștiința oricărui om. Dacă acești oameni nu au auzit niciodată Evanghelia, este foarte posibil ca acești oameni să fi fost mântuiți, iar Dumnezeu să-i considere sfinți și să considere, de asemenea, că dacă ar fi auzit Evanghelia, aceste persoane nu ar fi refuzat-o, tocmai pentru dedicarea până la moarte, pentru un anumit principiu spiritual trasat de Dumnezeu în conștiința oricărui om și a cunoștinței lor limitate.
Dacă toți sfinții din Vechiul Testament au fost mântuiți pentru că Dumnezeu a considerat, în urma sacrificiului lor, că dacă aceștia ar fi trăit în perioada bisericii, nu ar fi refuzat Evanghelia, este foarte posibil ca și anumite persoane din perioada bisericii, care au suferit pentru Adevăr, dar nu au auzit niciodată Evanghelia, să fie mântuite după același principiu, prin care au fost mântuiți și sfinții din Vechiul Testament, pentru că Dumnezeu nu se schimbă.
De altfel, în perioada bisericii, Dumnezeu alege uneori să se descopere, parțial, prin vise, anumitor persoane care nu-L cunosc pe Domnul Isus Hristos, însă aceasta este o taină pe care doar Dumnezeu o poate cunoaște.
Sunt mulți musulmani, spre exemplu, care au avut vise în care Domnul Isus Hristos le-a vorbit, iar aceștia au fost provocați să descopere lucrarea de mântuire a Domnului Isus Hristos, citind Noul Testament sau luând contact cu vreun creștin, care să le descopere Evanghelia, însă modul în care se revelează Dumnezeu celor care nu au auzit niciodată Evanghelia este diferit pentru fiecare persoană.
Dacă studiem puțin acest ARTICOL, vom vedea că în el am scris că, în momentul în care un om este suficient de încercat prin prigoană sau suferință, acel om nu-și mai poate pierde mântuirea și am dat ca exemple versetele din 1 Petru 5: 10 și 1 Petru 4: 1 .
Putem concluziona că, o persoană care nu a auzit niciodată Evanghelia, dar care este „purificată” prin suferință, suferind „ocara lui Hristos”, chiar dacă are cunoștințe limitate despre Dumnezeu, atunci Dumnezeu poate considera că acea persoană a trecut un anumit nivel al credinței, în care, dacă ar fi auzit Evanghelia și ar fi avut cunoștințe mai aprofundate despre El, nu numai că ar fi ales să accepte mântuirea, dar ar fi fost chiar mai puternică în credință, în urma cunoștinței sporite a acestei persoane, de aceea, Dumnezeu alege să mântuiască această persoană.
Pe lângă exemplele sfinților din Vechiul Testament, avem și exemplul tâlharului care a fost crucificat alături de Domnul Isus Hristos, acesta fiind mântuit, având o cunoștință limitată despre Domnul Isus Hristos ( Luca 23: 39 - 43 ).
Despre acest tâlhar, putem spune că a fost „purificat” prin suferință, pentru că el era în agonia morții și trebuia să aleagă să creadă, ori, într-un Dumnezeu Atotputernic care i-ar fi salvat viața, ori într-un Dumnezeu, aparent „neputincios”, care murea pe cruce alături de el.
Agonia morții amplifica îndoiala tâlharului de pe cruce, dar prin alegerea făcută, credința lui, purificată prin agonia morții, a ajuns desăvârșită și a fost socotit vrednic pentru a fi mântuit, chiar dacă acesta a avut o cunoștință limitată în ceea ce privește lucrarea Domnului Isus Hristos.
Domnul Isus Hristos ne mai spune în Luca 11: 31-32 că anumite persoane din Vechiul Testament, care nu au făcut parte din poporul evreu îi vor judeca pe evrei, chiar dacă nu au trăit în legea ceremonială a poporului evreu și nu au avut promisiunile Lui Dumnezeu pentru evrei.
Este clar că, la „judecată de apoi”, nu pot să judece decât sfinții care au fost mântuiți și vedem că în Luca 11: 31-32 au existat sfinți mântuiți, care nu au făcut parte din poporul evreu și cu siguranță, au avut cunoștințe mai limitate despre Dumnezeu, decât evreii. Așadar, cu toate că poporul evreu a fost poporul ales de Dumnezeu, cu care Dumnezeu a făcut mai multe legăminte, au fost, totuși, sfinți mântuiți și dintre neamurile care nu au trăit ca și evreii și nu au avut atâtea cunoștințe despre Dumnezeu ca și evreii.
După moartea și învierea Domnului Isus Hristos, adică în perioada bisericii, credincioșii au avut mari bătăi de cap cu aceste două principii.
De aceea, majoritatea teologilor creștini, pentru că nu înțeleg pe deplin aceste principii, consideră că orice om care nu a auzit Evanghelia, a fost predestinat de Dumnezeu să meargă în Iad, prin urmare, nu mai rămâne nimic de analizat, în ceea ce privește caracterul Lui Dumnezeu. Însă, tocmai pentru că am demontat doctrina predestinării mântuirii în acest articol, trebuia să ating și aceste principii și să explic modul în care mântuiește Domnul Isus Hristos lumea, în mod profund.
Cu siguranță că, în perioada bisericii, dacă Dumnezeu mai poate mântui și pe anumiți oameni care nu aud niciodată Evanghelia, folosind principiul cunoștinței limitate și al „purificării” prin prigoană și suferință, al celor care suferă „ocara lui Hristos” pentru principii spirituale divine, care sunt întipărite în conștiința oricărui om ce are discernământ, atunci, se naște întrebarea: de ce îi mai trimite Dumnezeu pe credincioși ca să propovăduiască Evanghelia?
Răspunsul la această întrebare este că, sunt foarte puțini oameni care vor fi mântuiți prin acea „purificare”, la care am făcut referință, tocmai pentru că mediile în care trăiesc oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu cunosc nici Evanghelia, sunt medii controlate de satan, iar oamenii din acele zone sunt, în întregime, robii păcatelor care pun stăpânire pe ei.
Este adevărat că, toți oamenii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu, sunt cercetați lăuntric, la nivelul conștiinței lor, cu privire la încălcarea principiilor morale, în societatea sau comunitatea în care trăiesc, însă, tocmai pentru că cunosc foarte puține despre Dumnezeu, ei pot să-și înăbușe mult mai ușor conștiința, fiind presați foarte mult și de mediul păcătos și intolerant până la fanatism, de cele mai multe ori, în care aceștia trăiesc.
Așadar, într-un mediu în care se propovăduiește Evanghelia, există anumite libertăți ale conștiinței, sau măcar o anumită protecție sau încurajare, pe care nu le au cei care trăiesc într-un mediu în care nu au auzit niciodată Evanghelia, iar presiunea socială și chiar persecuția fizică este, de regulă, mai mică pentru locuitorii care trăiesc în zone unde trăiesc creștini evanghelici.
În al doilea rând, cunoștința despre Dumnezeu întărește credința, pentru că în Romani 10: 17 , ni se spune că credința vine în urma auzirii Cuvântul lui Hristos, adică a Evangheliei, deci, cei care aud Cuvântul, au șanse incomparabil mai mari, să creadă în principiile divine și să fie mântuiți.
Același lucru îl putem vedea și în Osea 4: 6 , din care aflăm că poporul piere din lipsă de cunoștință.
Am aflat, deci, că cei care aud Evanghelia au mult mai multe șanse să fie mântuiți și să biruiască acele teste „purificatoare”, ale credinței, pentru că orice credincios mântuit, va trece prin aceste teste ale credinței (ex: 2 Timotei 3: 12 ).
În mod normal, un teolog calvinist, care crede în doctrina predestinării mântuirii ar fi mulțumit cu explicațiile de mai sus și s-ar opri, probabil aici, însă caracterul Lui Dumnezeu este corect și trebuie să analizăm implicațiile privilegiilor pe care Dumnezeu le oferă celor care aud Evanghelia, comparativ cu cei care nu aud niciodată Evanghelia și au șanse infime de a fi mântuiți, comparativ cu persoanele care aud Evanghelia.
Dacă am crede în doctrina calvinistă a predestinării mântuirii, nu am avea nicio problemă să considerăm că Dumnezeu poate mântui pe cine vrea și să trimită în iad pe cine vrea, însă, Dumnezeu iubește pe toată lumea și alege să ofere privilegiile mai sus amintite, celor care aud Evanghelia, prin sacrificiul voluntar și nepredestinat în mod exact, ci doar ca o posibilitate (liberul arbitru) al credincioșilor, care propovăduiesc Evanghelia, aceștia putând refuza, întotdeauna, să facă acel sacrificiu. Prin urmare, acel sacrificiu nu va fi, niciodată, irezistibil.
Aflăm, așadar, că Dumnezeu alege să reveleze Evanghelia, doar prin intermediul credincioșilor Săi, pentru că noi suntem „împreună lucrători cu Dumnezeu” ( 1 Corinteni 3: 9 ).
Deci, putem concluziona că Dumnezeu, chiar dacă se descoperă unei persoane care nu a auzit niciodată Evanghelia, prin vise sau vedenii, El nu-i va revela niciodată întregul mesaj al Evangheliei, pentru că cu acest mesaj sunt însărcinați credincioșii pe care El îi trimite să propovăduiască Evanghelia (ex. Marcu 16: 15 , Matei 28: 19 ). Dacă ar fi altfel, Dumnezeu nu ar avea nevoie de misionari și ar rezolva problema propovăduirii Evangheliei pentru toată lumea, într-o singură zi, apoi ar veni „sfârșitul”.
Așadar, privilegiile mult mai mari, în ceea ce privește șansele mântuirii celor care aud mesajul Evangheliei, intră în responsabilitatea credinciosului în ceea ce privește alegerea și sacrificiul și a Lui Dumnezeu în ceea ce privește asigurarea condițiilor… dar nu fără sacrificiul misionarului, pentru că credinciosul trebuie să plătească mereu un preț, pentru faptul că se duce în zone „aride”, ca să ofere privilegii multiple pentru mântuire, celor cărora le propovăduiește Evanghelia.
În acest mod, dacă la „judecata de apoi”, vor fi oameni care vor invoca faptul că Dumnezeu a fost nedrept, pentru că a oferit mai multe șanse pentru mântuire celor care au auzit Evanghelia, comparativ cu cei care nu au auzit niciodată Evanghelia, Dumnezeu le va spune că aceste privilegii le-au fost oferite prin sacrificiul misionarilor, adică prin liberul arbitru al acestor misionari și nu ca un act discreționar al Lui Dumnezeu, adică nici măcar Dumnezeu, de multe ori, nu a știut dinainte dacă misionarii vor alege să plătească acel preț al Evanghelizării acelor persoane sau al „privilegierii” lor, prin Evanghelizare, fapt explicat în articolul privind doctrina calvinistă a predestinării.
Aflăm, prin urmare, că noi avem capacitatea să oferim privilegii spirituale persoanelor cărora le propovăduim Evanghelia, sau pe care le ucenicizăm sau pentru care ne rugăm pentru ele, dacă suntem dispuși să ne sacrificăm pentru ele.
De altfel, apostolul Pavel explică acest lucru, foarte clar, în Coloseni 1: 24 , spunând că la suferințele lui Hristos lipsește sacrificiul prin suferința lui, pentru biserica păstorită de el, prin care el privilegiază biserica, oferindu-le mai multe șanse să fie mântuiți câți mai mulți credincioși, pentru că veghează asupra lor, îi sfătuiește sau îi consiliază și îi sprijină pentru a fi tot mai tari în credință și pentru a ajunge desăvârșiți, plătind prețul suferinței pentru ei, cu ajutorul lui Dumnezeu, desigur… pentru a nu se înțelege că apostolul Pavel ar fi putut face toate aceste lucruri fără Dumnezeu, însă suferința este alegerea și meritul său personal.
La „judecata de apoi”, când cineva Îl va acuza pe Dumnezeu că a oferit mai multe șanse pentru mântuire bisericii din Colose, decât altor credincioși sau chiar a celor care nu au auzit niciodată Evanghelia, Domnul Isus Hristos îi va spune acelui om că Pavel a ales SINGUR (prin liberul arbitru) să sufere pentru aceste privilegii, care i-au fost oferite bisericii din Colose, la care s-a adăugat și suferința altor slujitori, desigur.
Caracterul Lui Dumnezeu revelat în a doua poruncă, dată de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai și anume, aceea de nu-ți face chip cioplit sau o altă imagine căreia să i te inchini ( Exodul 20: 4 - 6 ), ne arată că Dumnezeu alege să privilegieze sau să pedepsească pe copii, pe baza sacrificiului sau neglijnței părinților lor. Deci, putem considera că părinții au o responsabilitate față de bunăstarea materială și spirituală a copiilor lor, care necesită sacrificiu și pe baza acestui sacrificiu, acei copii vor fi binecuvântați sau vor suferi consecințele rebeliunii părinților lor, până la a treia sau a patra generație.
Această pedeapsă, poate părea irațională sau nedreaptă, însă ea are de-a face cu rebeliunea voluntară a părinților copiilor, iar copiii intră în consecințele pedepsei părinților lor și această alegere a părinților este neinfluențată de Dumnezeu.
Acea limită a consecinței pedepsei, care poate fi considerată un blestem, poate fi ruptă chiar din prima generație, dacă copilul alege să se pocăiască. În acest sens, a treia sau a patra generație, nu poate fi interpretată ca o regulă exactă, decât din perspectiva limitei… Adică, consecințele rebeliunii unui părinte nu pot avea efect pentru strănepotul din a cincea generație, dar se poate rupe chiar din prima generație, dacă copilul său se pocăiește.
Putem vedea astfel de consecințe în zilele noastre, în familiile dezorganizate din societatea noastră, în care dependențele și deviațiile de comportament ale părinților le moștenesc cel mai adesea și copiii lor.
Dumnezeu, însă… este drept, pentru că fiecăruia dintre acești copii, ca de fapt, fiecărui om cu discernământ; i-a însămânțat în conștiință principiile morale fundamentale și orice om va fi pus să aleagă în timpul vieții lui între a urma aceste principii sau să le respingă și să trăiască în rebeliune.
De aceea, chiar dacă acei copii suferă din cauza consecințelor păcatelor părinților lor, ei vor avea, totuși, șansa ca să fie mântuiți în timpul vieții lor. Această șansă va fi infimă dacă nu vor auzi niciodată Evanghelia și va fi foarte mare, dacă vor auzi Evanghelia.
Putem considera că, copiii care au crescut în medii creștine evanghelice, cu părinți credincioși, sunt cei mai favorizați sau mai privilegiați și acesta este un principiu divin. Însă acești copii, chiar dacă vor fi mântuiți mai ușor, dacă ei vor avea o credință superficială, sau vor crede în doctrina calvinistă a predestinării, sunt în pericolul de crede că sunt aleși de Dumnezeu ca să fie privilegiați și vor disprețui mai mult sau mai puțin pe cei care nu au avut privilegiile lor, tocmai, pentru că nu sunt conștienți că foarte multe din acele privilegii pe care le au ei, sunt dobândite prin suferința sau sacrificiul, în primul rând al părinților lor și în al doilea rând, al mediului bisericesc în care au trăit ei.
Acești creștini privilegiați sunt în pericolul de a-și pierde mântuirea datorită mândriei, iar creștinii mai puțini privilegiați, își pot pierde mântuirea datorită greutăților sau încercărilor din viața de credință, care sunt mai mari decât la creștinii privilegiați. În acest mod, Dumnezeu modelează caracterul credincioșilor în mod corect și va răsplăti pe credincioși, tot în mod corect. Însă, privilegiile sunt acordate și ele în mod corect, datorită sacrificiului părinților sau al altor membrii din biserică sau din familia extinsă, iar creștinii care nu le au, așa cum le au alții… nu ar trebui să îi invidieze pe cei care le au, tocmai pentru că cunosc adevărul Lui Dumnezeu și știu că Dumnezeu va judeca și îi va răsplăti, în mod corect, pe credincioșii Lui.
Mai putem vedea acest tip de privilegii, dacă studiem cu atenție Vechiul Testament, în care vom vedea că la mai mulți regi ai lui Israel, Dumnezeu le-a promis că urmașii lor vor fi privilegiați pe tron, iar altora le-a promis că le va anula descendența generațională la tron, datorită rebeliunii lor, sau le-a promis că în timpul domniei urmașilor lor, Dumnezeu va judeca poporul prin urgii.
Poate că vor exista anumite persoane care vor spune că nu vor să audă mesajul Evangheliei, pentru că mai au o șansă de a fi mântuiți, fără să-l audă, însă acești oameni nu-și dau seama că dacă refuză să-L cunoască pe Dumnezeu, înseamnă că nu-L iubesc cu adevărat și fug de ostracizare sau de prigoana prin care orice credincios adevărat va trece. Deci, dacă fug de prigoană din cauza Evangheliei, nu au nicio șansă să fie mântuiți printr-o prigoană asemănătoare, dacă nu aud Evanghelia, pentru că prigoana, în cel de-al doilea caz ar fi mult mai grea și acele persoane, deja, nu iubesc caracterul Lui Dumnezeu, care este o condiție pentru ca acele persoane ca să fie mântuite ( Ioan 17: 3 ) și nu iubesc nici biserica lui Dumnezeu, prin urmare, acele persoane se mint singure, iar Dumnezeu nu va considera, niciodată, că dacă ar fi auzit Evanghelia ar fi crezut-o, tocmai pentru că au refuzat mesajul ei.
Este important să cunoaștem aceste lucruri, pentru că ele ne revelează caracterul minunat și fără cusur al Dumnezeului în care ne încredem și pentru a fi mai motivați ca și creștini mântuiți, să le facem cunoscută vestea bună a Evangheliei la cât mai mulți oameni, pentru a se bucura și ei de privilegiu de a fi mântuiți de Domnul Isus Hristos.
Totodată, sper ca prin acest articol să ofer răspunsurile corecte, pentru cei care se clatină în credință, atunci când se confruntă cu întrebarea din titlul acestui articol și pentru cei care sunt interesați, în general, de caracterul Dumnezeului creștin.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și să vă ofere mântuire tuturor!