Principiul biblic al „zeciuielii”

În majoritatea bisericilor evanghelice, zeciuiala este predicată de la amvoane ca o obligativitate a credincioşilor şi într-adevăr, ea este un principiu biblic, însă se aplică acest principiu şi în Noul Legământ aşa cum se aplica şi în Vechiul Legământ?
Ce este, de fapt, zeciuiala?
Pe paginile Scripturii, întâlnim pentru prima dată acest principiu al „zeciuelii” în capitolul 14 din cartea Geneza, atunci când Avram, ieşind biruitor dintr-o luptă, s-a întâlnit cu împăratul Salemului, pe nume Melhisedec, căruia Avram i-a dat zeciuială „din toate” bunurile sale ( Geneza 14: 19-20 ).
De menţionat ar fi că, poporul evreu încă nu era format şi nu primise Legea dată de Dumnezeu prin Moise, deci, nu primise nici legea referitoare la zeciuială, pentru că ea a fost menţionată mai târziu în cartea Levitic.
De fapt, dacă mergem pe cale de consecinţă logică, vom vedea cum explică apostolul Pavel, în Noul Legământ, în cartea Evrei capitolul 7, faptul că Melhisedec, fiind un preot care nu aparţinea seminţiei lui Levi, nu a moştenit nici preoţia pe cale generaţională şi prin acest detaliu, preoţia lui Melhisedec se aseamănă cu cea a Domnului Isus Hristos. De aceea, Melhisedec a fost mai mare chiar decât patriarhul Avraam, deoarece a primit zeciuială de la el ( Evrei 7: 1-3 ).
Tot astfel, nici Domnul Isus Hristos nu a moştenit preoţia pe cale generaţională, prin seminţia lui Levi şi pentru că „rânduiala” preoţiei este asemănătoare cu cea a lui Melhisedec, putem deduce că şi principiul zeciuielii, din perioada lui Melhisedec, este un principiu spiritual şi face parte din acelaşi tip de rânduială, diferit de legea ceremonială, pe care au primit-o leviţii odată cu apariţia legii.
Aşadar, sper că am reuşit să stabilesc faptul că zeciuiala este un principiu spiritual, care datează de la începuturile Bibliei, mai exact, din cartea Geneza și care este menţinut şi în cartea Levitic, ca poruncă sfântă. De aceea, ea este o poruncă spirituală, pentru că este încadrată în același tip de rânduială preoţească, în care era pus de Dumnezeu preotul şi împăratul Melhisedec, fiind de-o potrivă asemănătoare şi cu preoţia Domnului Isus Hristos.
Deci, ea este valabilă, prin analogie, şi în Noul Legământ.
În ce consta practica zeciuielii?
Păi, vedem încă din prima carte a Bibliei, că Avraam a adus a zecea parte din toate bunurile pe care le avea, PREOTULUI Melhisedec ( Geneza 14: 19-20 ).
În cartea Levitic, zeciuiala se aducea la Templu, PREOŢILOR. Ea reprezenta aceeaşi practică din timpul lui Avraam. Adică, evreii aflaţi de data aceasta sub legea dată de Dumnezeu lui Moise, aduceau a zecea parte, din toate bunurile lor, tot PREOȚILOR, însă de data aceasta intră în ecuaţie şi Templul Domnului, potrivit Numeri 18: 24 :
„Leviţilor le dau de moştenire zeciuielile pe care le vor aduce copiii lui Israel, Domnului, prin ridicare; de aceea zic cu privire la ei: „Să n-aibă nicio moştenire în mijlocul copiilor lui Israel.”
Leviţii erau, de fapt, preoţii care, neavând nicio moştenire în Israel şi care neputând să se înreţină din munca câmpului, deoarece ei avea misiunea de a sluji la Templu, aveau prin poruncă divină, parte de zeciuielile celorlalte 11 seminţii din Israel.
Putem să spunem că şi Melhisedec a primit zeciuială pe acelaşi principiu… Adică, fiind preot al Domnului, se ocupa mai mult cu slujirea ca preot şi avea dreptul să fie întreţinut de cei pentru care mijlocea în rugăciune sau prin aducerea de jertfe animale.
De fapt, acest principiu al obligativităţii comunităţii LAICE de a-şi întreţine preoţii este dată ca exemplu, cel mai adesea, de la amvoanele bisericilor noastre (după părerea mea scos din context), atunci când credincioşii dintr-o biserică nu donează suficient de mulţi bani, care reprezintă zeciuala pentru „cheltuielile bisericii”.
Versetele se găsesc în cartea Maleahi şi sunt bine cunoscute, ele fiind citate în scopul mai sus prezentat, ÎN MAREA MAJORITATE a bisericilor evanghelice:
Maleahi 3: 8-10:
„Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.
Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!
Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.”
Deoarece sunt cele mai uzate versete ce conţin, atât un blestem, cât şi o binecuvântare de la Dumnezeu, aş vrea să le analizăm în rândurile următoare.
În primul rând, am stabilit că zeciuiala era adusă ca o obligativitate de comunitatea LAICĂ, CLERULUI (preoților).
Avraam nu a fost numit preot de Dumnezeu în timpul vieţii sale pe pământ. Proroc sau patriarh a fost numit, dar preot nu…
De regulă, de la amvoanele bisericilor evanghelice, acele versete din Maleahi, nu sunt analizate contextual. De aceea, ele sunt folosite manipulativ, pentru un singur scop; şi anume acela de a speria pe credincioşi cu blestem din partea Lui Dumnezeu, dacă nu aduc zeciuielile la CASA DOMNULUI, pentru a mări fondurile din donaţii.
Dacă aceste versete au un alt înţeles contextual, putem spune că ele sunt folosite, intenţionat sau fără intenţie, ca o manipulare psihologică. De aceea ele trebuie analizate în mod corespunzător.
Am stabilit că zeciuielile, pe timpul lui Avraam, erau aduse de un LAIC, PREOTULUI Melhisedec, iar mai târziu, când a fost dată Legea evreilor în cartea Levitic, cele 11 seminţii ale poporului evreu, care reprezentau comunitatea LAICĂ, întreţineau prin zeciuielile lor a 12- a seminţie, reprezentată de CLER.
În versetele citate din cartea Maleahi, mai apare un element şi anume „Casa Domnului”.
Dacă studiem contextual acele versete, vom vedea că, de fapt, acel element nu schimbă principiul fundamental al zeciuielii. Avem așadar, citatul:
„Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea”
În mesajele de la amvoanele bisericilor evanghelice, când se citeşte acel pasaj, se pune accentul INTENŢIONAT pe „Casa Mea” ca şi cuvinte CHEIE și aproape deloc pe „să fie hrană…” pentru că, altfel, am putea extrage concluzia naturală, că acele zeciuieli serveau pentru hrana preoţilor (CLERULUI), care slujeau la templu.
Deci, zeciuielile puteau avea orientarea spre Templu, pentru anumite lucrări de întreţinere, dar erau îndreptate, în principal, spre hrana leviţilor sau a CLERULUI.
În mesajele despre zeciuială, folosite, făcând referire la acele versete din Maleahi, vor fi foarte puţini slujitori (spre deloc…), care vor afirma că zeciuielile au ca scop hrana şi nevoile personale ale „preoţilor” .
De ce oare?
Am stabilit că zeciuiala este un principiu biblic, care este valabil şi în zilele noastre şi că ea este adusă PREOŢILOR sau CLERULUI de comunitatea LAICĂ.
Atunci, cum rămâne cu Casa Domnului şi obligativitatea care ne-o impun predicile scoase din context ,ca fiecare credincios să-şi aducă zeciuiala la această Casă a Domnului?
Păi, dacă în Vechiul Testament ştim exact că Templul de la Ierusalim era Casa Domnului, haideți să vedem care este Casa Domnului în Noul Testament:
1 Timotei 3: 15
„Dar, dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în CASA LUI DUMNEZEU, CARE ESTE BISERICA DUMNEZEULUI CELUI VIU, Stâlpul şi Temelia adevărului.”
ŞI
Evrei 3: 6
„Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste CASA LUI DUMNEZEU. ŞI CASA LUI SUNTEM NOI, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.”
Aşadar, Casa lui Dumnezeu nu este reprezentată în Biblie de clădirea unde venim Duminica să ne închinăm. De fapt, în acea clădire, când este goală, Dumnezeu nu locuieşte acolo, ci Dumnezeu, prin Duhul Său Cel Sfânt, locuieşte în inimile credincioşilor, iar credincioşii formează împreună un organism viu, care este Casa Lui Dumnezeu.
Poate veţi întreba ce legătură are principiul zeciuielii, cu faptul că noi suntem Casa lui Dumnezeu, când ea era adusă de LAICI, CLERULUI?
Este o întrebare bună, pentru că pentru cine nu ştie, în Noul Testament NU MAI EXISTĂ CLER, pentru că TOŢI credincioşii sunt PREOŢI:
Apocalipsa 1: 5 – 6
„…şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care NE-A SPĂLAT DE PĂCATELE NOASTRE cu sângele Său şi a făcut din noi o ÎMPăRĂŢIE ŞI PREOŢI pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.”
Atât de multe detalii ar putea să dea bătăi de cap pentru cineva, dar în realitate, nu este atât de greu de descifrat întrebarea de la începutul articolului şi anume:
Cum se aplică zeciuiala în Noul Legământ?
Ştim că zeciuiala era adusă, în Vechiul Legământ şi chiar înaintea „Legii lui Moise”, de LAICI, CLERULUI. Însă, în Noul Testament, toţi suntem preoţi şi de asemenea, mai ştim că, dacă vrem să o aducem la Casa Domnului, aflăm şi de data aceasta că, de fapt, TOT NOI suntem şi Casa Domnului. Adică, nu există un CLER aparte care să reprezinte Casa Domnului ci, NOI TOŢI, CREDINCIOŞII, suntem Casa Domnului.
Se poate aplica, în aceste condiţii, zeciuiala şi în Noul testament?
Răspunsul e simplu: DOAR DACĂ este adusă CASEI DOMNULUI ŞI (SAU) PREOŢILOR, adică, TUTUROR credincioşilor aflaţi în nevoie.
Bine, bine.. dar în bisericile noastre doar unii sunt beneficiarii DIRECŢI ca şi nevoi MATERIALE personale ai zeciuielilor şi anume, pastorii. Cum putem explica acest detaliu?
Şi aici e simplu… Zeciuielile sunt distribuite nebiblic… Asta, DACĂ vrem să le denumim zeciuieli. De fapt, în cartea Faptelele Apostolilor, vedem că bunurile credincioşilor erau împărţite DUPĂ NEVOILE fiecăruia, în aşa fel, încât nimeni să nu ducă lipsă:
Faptele Apostolilor 2: 44 – 45
„Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.”
Slujitorii noştri spun că exemplul de mai sus, reprezintă un act de DĂRNICIE şi că e diferit de zeciuială, dar, de fapt, această dărnicie se încadrează perfect în principiul zeciuielii, dacă această dărnicie este îndreptată spre împlinirea nevoilor credincioşilor dintr-o biserică, CHIAR DACĂ NU SUNT PASTORI.
De aceea, în Noul Testament, nu mai întâlnim principiul zeciuielii odată cu înfiinţarea bisericii primare… Nu pentru că el a fost desfiinţat, ci pentru că ajutorarea reciprocă a sfinţilor era atât de naturală, încât, nu mai era nevoie ca primii credincioşi să mai definească încă o dată APLICATIVITATEA acestui principiu în Noul Legământ.
De ce a fost nevoie de aceste explicaţii?
Pentru că nevoile PRIMARE (lipsa hranei, a îmbrăcămintei, a medicamentelor, combustibil pentru încălzire sau pentru automobil, etc.) ale pastorului, pe care cel mai adesea, nici nu şi le exprimă atunci când predică din acele verste din Maleahi, sunt LA FEL de importante ca şi ale unui credincios simplu din biserică. De aceea, ajutorarea unui credincios ÎN NEVOIELE SALE PRIMARE, de multe ori sunt mai urgente decât nevoile pastorului, care predică din cartea Maleahi, iar rezolvarea acelei urgenţe se încadrează în principiul zeciuielii, chiar dacă acel pastor va spune că este doar o dărnicie.
Pe de altă parte, un pastor… pentru că predică Evanghelia, are dreptul să trăiască din Evanghelie ( 1 Corinteni 9: 14 ; Galateni 6: 6 ), dar nu are dreptul să facă din Evanghelie o sursă de manipulare și să amenințe, voluntar sau involuntar, cu blestem, pe credincioşii care nu donează 10% din veniturile lor, EXCLUSIV, pentru „nevoile” (impropriu denumite nevoi…) bisericii şi care de cele multe ori, se concentrează spre „nevoile” administrative ale unei clădiri, pe care o numesc, la fel de impropriu… Casa Domnului.
Prin urmare, ajutorarea sfinţilor în nevoi primare, care cu adevărat este mai importantă, decât orice nevoie administrativă şi care ar trebui să fie considerată zeciuială; este ignorată în favoarea unei clădiri şi ale „nevoilor” personale pe care, cel mai adesea, acel pastor nici măcar nu le declară în biserică şi care, din acest motiv, POATE nici nu sunt nevoi reale, ci o dorință mai mare pentru confort şi bunăstare; fără a le păsa, în mod real, de nevoile primare, pe care, adesea, le au mulţi credincioşi din biserica pe care o păstoresc.
Concluzia ar fi că, dacă auziţi ameninţări cu blesteme de la amvoane, atunci când nu direcţionați 10% din venitul dumneavoastră, spre administrarea exclusivă a pastorului, ci donaţi mai puţin, deoarece păstorul nu-şi comunică nevoile personale reale şi vedeţi că o duce bine din punct de vedere financiar; însă donaţi cealaltă parte din sumă, care mai rămâne din cei 10%, pentru credincioşii din biserică ce au nevoi primare, pe care nu le e ruşine să şi le exprime; puteţi sta liniştiţi, atunci când sunteţi ameninţaţi cu acele versete din Maleahi, pentru că nu sunteţi blestemaţi, ci binecuvântaţi.

Distribuie...

Facebook

Pinterest

Twitter

Linkedin