Analiză privind biserica din Efes (Apocalipsa 2: 1-7)

Înainte de a începe să descriu acest tip de biserică, despre a cărei tipologie, eu cred că este caracteristică multor biserici evanghelice (baptiste deopotrivă…) din țara noastră, aș dori să citez versetele din:

Apocalipsa 2: 1-7
1 „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:”
2 „„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.”
3 „Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.”
4 „Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.”
5 „Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”
6 „Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.”
7 „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.””

Bisericile care se aseamănă în zilele noastre cu biserica din Efes și care este descrisă în cartea Apocalipsa, sunt biserici care au o doctrină bună, pentru că vedem în versetul 2 din Apocalipsa 2:2 , că această biserică se ostenește pentru a propovădui Evanghelia și din acest motiv este persecutată de împotrivitori („Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta”).
De asemenea, această biserică știe să facă diferența dintre credincioși și necredincioși și nu îi poate suporta pe oamenii răi. De aceea, îi pune la încercare chiar și pe membrii din biserică ce pretind că sunt apostoli, probabil, verificându-le presupusele aptitudini spirituale supranaturale, pe care doar apostolii le pot avea ( 2 Corinteni 12: 12 ).
Așadar, este tipul de biserică ce combate în mod activ și disciplinar, derapajele doctrinare creștine și are răbdare în încercările credinței.
Putem deduce că, în aceste biserici, Cuvântul Lui Dumnezeu este predicat, preponderent, în mod corect, fără greșeli care pot fi considerate erezii.
Totuși, aceste biserici sunt mustrate de Domnul Isus Hristos pentru că și-au pierdut dragostea dintâi și doresc să arăt modul în care au ajuns majoritatea acestor biserici, în acest stadiu de decădere spirituală.
În primul rând, în absența dragostei autentice, aceste biserici își pierd mărturia față de persoanele pe care trebuie să le evanghelizeze, pentru că Domnul Isus Hristos i-a atenționat pe ucenici, că lumea îi va recunoaște după capacitatea acestora de a se iubi unii pe alții ( Ioan 13: 35 ).
Ai putea spune că aceste biserici Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru că, în ceea ce privește râvna și faptele religioase, ele sunt ireproșabile, însă dragostea aceasta este pierdută în special „pe orizontală”, adică față de frații credincioși și prin extensie, pentru aproapele lor, pentru că prin râvna față de doctrina sănătoasă și chiar practicile sau disciplinele spirituale (rugăciune, post, etc…), credincioșii din aceste biserici sunt aproape impecabili.
Așadar, aceste biserici evanghelice nu cresc ca număr de membri, iar botezurile Nou Testamentale, au loc, majoritatea, având ca și candidați de botez, pe copiii membrilor din bisericile respective.
Știu că ce voi scrie mai departe, va deranja pe foarte mulți lideri credincioși, care se regăsesc ca identitate în tipologia bisericii din Efes, dar în tot ceea ce voi scrie, voi argumenta, destul de coerent, motivele, iar cei care sunt sinceri, își vor da seama dacă ceea ce scriu este real sau nu.
Dragostea creștină presupune un efort personal de a-l ajuta, în nevoie, în primul rând, pe fratele credincios din biserica locală ( 1 Ioan 3: 17 ). Mai presupune și capacitatea de a ierta mereu, lipsa resentimentelor și absența disprețului față de un credincios, sau față de aproapele tău. Presupune, de asemenea și dorința reală de a avea părtășie cu toți frații din biserică și absența judecăților nefondate la adresa tuturor membrilor din biserică ( Matei 7: 1-2 ).
Cu alte cuvinte, presupune sacrificiu, iar fiecare sacrificiu presupune o alegere asumată, pentru fiecare persoană și foarte multă smerenie, pentru că vom vedea pe parcursul acestui articol, că mândria va găsi întotdeauna justificări teologice, care nu au nicio legătură cu principiile trasate de Domnul Isus Hristos.
Acum, că am stabilit ce presupune dragostea creștină, vom analiza de ce lipsește ea în majoritatea bisericilor, care sunt încadrate în tipologia bisericii din Efes.
Există un proverb românesc, care spune că „peștele de la cap se împute”, iar acest proverb, după cum vom vedea în acest articol, din păcate, este un adevăr pentru aceste biserici.
Pentru a putea explica acest „fenomen”, al pierderii dragostei dintâi, trebuie să analizăm cauzele care au dus la această decădere morală.
De aceea, trebuie să înțelegem, în primul rând, că aceste biserici locale, la înființarea lor și chiar pentru o perioadă destul de îndelungată, au avut acea dragoste dintâi.
Caracteristica unei biserici care are o doctrină corectă și o viață religioasă activă, dar care și-a pierdut dragostea dintâi, este DIVIZIUNEA.
În acele biserici, există grupuri de credincioși care își permit să disprețuiască pe alți credincioși. De asemenea, în acele biserici, în absența dragostei, egoismul și mândria, fac parte din caracterul credincioșilor, care au autoritate în biserică și care au puterea să combată „proactiv” (cu sacrificiu, desigur) aceste atitudini, cărora le-au căzut chiar ei pradă.
În aceste biserici, din experiență proprie, pot spune că există două tipuri de lideri. Ambele tipuri sunt însetate după putere, faimă, imagine și reputație; măcar în bisericile pe care le păstoresc, dacă nu pot avea faimă și în afara lor. Ambele tipuri de lideri au mania controlului și își doresc gratificare personală sau slavă din partea credincioșilor, de la care au pretenția de supunere totală și necondiționată.
Ambele tipuri de lideri, sunt victimele „propriului succes”, dacă putem spune așa, care i-a îmbătat, pe unii mai puțin, iar pe alții mai mult, în funcție de categoria și gradul de decădere morală în care se află.
Fiecare lider, din aceste două categorii, pentru că are conștiință și are un anumit nivel de credință autentic, trebuie să-și înăbușească în permanență mustrările de conștiință, privind dorința de a fi venerat și de a fi adorat de lingușitorii pe care îi are în preajmă; pe care îi manipulează și pe care îi consideră ca fiind supușii lui.
Fiecare, dintre acești lideri, își justifică setea de putere și de slavă, în funcție de categoria din care face parte și de cât de coruptă îi este conștiința.
Dar, ca să nu mai lungim prea mult această introducere, voi începe prin a descrie prima categorie de lideri, caracteristică tipologiei bisericii din Efes; și anume:

1. Liderul înșelător sau escrocul sentimental

Acest tip de lider se aseamănă foarte mult cu patriarhul Iacov din Vechiul Testament, înainte de a fi smerit de Dumnezeu.
El pornește în lucrarea lui Dumnezeu cu reale abilități de lider. Este inteligent, are râvnă pentru Cuvântul lui Dumnezeu, dar ca și Iacov din biblie, dorește binecuvântare materială și o poziție socială deosebită de restul credincioșilor (ex. Geneza 28: 20-22 și Geneza 32: 26 ).
Slujirea acestui tip de lider în biserică, dacă nu se pocăiește în mod real, este mereu condiționată, în primul rând de faimă și apoi de binecuvântare materială.
Acest lider începe bine în viața de credință, având o dragoste reală pentru frați, tocmai, pentru că nu se află de la începutul vieții sale de credință, în postura de lider, însă își ia ca model pe anumiți lideri, care se căpătuiesc material și își dă seama că aceștia au și faimă și chiar supuși în biserică și își dorește și el același lucru.
Știe că este capabil să urmeze o carieră teologică, însă, în subconștient, dorința lui principală este de a acumula reputație, bani și putere, cu toate că, totuși, crede în Dumnezeu.
De aceea, acest tip de lider, pentru a-și satisface setea de putere, va atrage lângă el, doar credincioși care vor același lucru… adică reputație și faimă în biserică. Va face acest lucru pentru că știe că acest tip de credincioși sunt cel mai ușor de controlat sau de manipulat.
În mediul evanghelic, se știe că acei credincioși care ajung să predice la amvon și care, în general, fac parte din comitetele bisericilor, sunt persoanele care sunt cele mai apreciate de pastori și prin extensie… de majoritatea credincioșilor din biserică.
De aceea, aceste persoane care fac parte din anturajul pastorului, sunt controlate sau manipulate de acesta, cel mai adesea, prin privilegiul de a predica de la amvon sau de a presta o anumita slujbă onorifică și neapărat vizibilă înaintea bisericii.
În acest mod, acești credincioși au senzația că au atins anumite culmi spirituale, pe care ceilalți membri nu le-au atins, crezând că acea onoare le-a fost oferită, de fapt, de Dumnezeu și nu ca un privilegiu al liderului din biserică.
Ei ajung, astfel, să creadă că setea lor de afirmare în biserică este legitimă și chiar de natură divină, putând, prin urmare, să-și justifice fără mustrări de conștiință, dorințele egoiste sau aroganța, care sunt defecte ale caracterului lor.
În aceste condiții, liderul escroc sentimental, cunoscând caracterul supușilor lui, va înfrânge orice critică a „personalului” din subordinea sa, prin interdicția de a predica la amvon sau de a face anumite activități vizibile înaintea membrilor din biserică și care au menirea să le umfle egoul acelor subordonați.
Prin urmare, acest tip de lider se pune la adăpost, în situația în care vreun membru din comitet ar îndrăzni să-i critice eventualele comportamente abuzive, care ar putea să-i aducă prejudicii de imagine, în biserica pe care o păstorește.
Acest tip de lider este atât de abil, încât subalternii săi, nu numai că îi acoperă orice greșeală, dar îl și susțin, marginalizând pe orice credincios care ar îndrăzni să le critice liderul… lider, care de fapt, le devine stăpânul ce le acordă lor, în mod subconștient, privilegii…
De asemenea, acest tip de lider este un cameleon, care apreciază, în secret, doar pe credincioșii care au putere, sau mai bine zis, doar pe liderii bisericești ca și el, dar asta, doar cu condiția ca acești lideri să-și atingă potențialul de imagine și financiar ca și el, pentru că pentru el, poziția socială devine un idol. De aceea, el va avea ca prieteni, în general, doar astfel de persoane.
În rest, el va desconsidera în inima lui pe orice credincios, care nu a ajuns la statutul bisericesc sau social, pe care crede el că l-a atins….
În primul rând, îi va desconsidera (în secret, desigur) pe membri din biserica lui, care fac parte din anturajul lui, pentru că îi suspectează, mereu, că și ei sunt avizi de putere ca și el și trăiește cu senzația, că dacă aceștia ar avea posibilitatea, l-ar „detrona”, oricând.
Iar în al doilea rând, îi desconsideră, din oficiu, pe membrii „de rând”, care nu și-au atins potențialul de „binecuvântare” în biserică, considerându-se mai special decât ei.
De aceea, acest tip de lider își va masca disprețul prin actorie.
Adesea, în predicile lui, veți constata treceri bruște, de la o anumită stare de spirit, la alta. Spre exemplu, el poate să lase să-i scape o lacrimă în colțul ochiului, fără prea mare dificultate, pentru ca, după nici măcar 5 secunde, să devină foarte serios sau să râdă…
Liderul acesta este un actor desăvârșit. Amvonul este scena lui, iar auditoriu este „prada” pe care o manipulează, adesea, emoțional. De aceea, el este un escroc sentimental, iar segregarea în elite și laici, în biserica lui locală, este aproape în întregime, opera propriei lui vanități.
Acest gen de lider are de multe ori mustrări de conștiință și mai face și concesii uneori, însă caracterul de „prădător” revine adesea în momentul în care apar anumite provocări în biserica pe care o păstorește și nu e de mirare că, în general, evită vizitele pastorale, pentru că el se considera un star evanghelic, iar starurile oferă atenția lor, ca pe un privilegiu și nu ca pe o obligație.
Eventualele critici, care vor veni la adresa lui în biserică, le va frânge cu ajutorul pe care îl are deja în comitet, marginalizând pe cei care îndrăznesc să atenteze la dorința lui de afirmare și de „stăpânitor” al bisericii.
Cei marginalizați sunt întotdeauna acuzați că nu se pot integra în biserică, pentru că „au păcate ascunse” sau au o atitudine de răzvrătire, iar toate aceste acuzații vor fi susținute, necondiționat, de supușii lui loiali, indiferent de faptul că aceste acuzații sunt doar simple prejudecăți perfide, pe care ei nu le pot demonstra.
În acest mod, în bisericile conduse de acest tip de lider, apar anumite grupări elitiste, organizate ca niște caste sau clanuri, care, pentru a-și păstra o imagine de superioritate în biserică, sunt gata să asculte ca niște supuși credincioși, orice ordin l-ar da liderul lor suprem, dezvoltându-i acestuia un cult al personalității.
Nu e de mirare, că acest tip de biserică se „enclavizează”, își pierde dragostea dintâi și iși pierde mărturia în societate, chiar dacă din punct de vedere al activităților religioase creștine, face ceea ce trebuie.

2. Liderul fanatic religios

Acest gen de lider, spre deosebire de liderul escroc sentimental, crede cu tărie în ideea, că el este trimisul Lui Dumnezeu pe Pământ, ca să instaureze disciplina în biserică și să o curețe de orice dogmă religioasă ,care nu se potrivește cu teologia lui.
Liderul evanghelic fanatic religios, dacă este un lider educat, care a terminat seminarul teologic, va considera că este infailibil din punct de vedere al cunoștințelor sale teologice și va avea pretenția, de control absolut asupra membrilor din biserica, pe care o păstorește.
Ca și liderul escroc sentimental și liderul fanatic tânjește după slavă și faimă, doar că el crede 100%, că aceste „onoruri” îi sunt acordate de Dumnezeu, el fiind, de fapt, alesul merituos al Lui Dumnezeu.
Liderul escroc sentimental are perioade când își dă seama că se comportă prea abuziv, însă, pentru că egoul liderului fanatic este mult mai mare, acesta din urmă, își va confecționa propria lui teologie, care să îi justifice, oricând, disprețul față de opozanții lui și o va face, întotdeauna, fără remușcări.
Liderul fanatic religios este aproape incapabil să facă diferența între încredințările personale ale membrilor din biserica sa și doctrinele fundamentale creștine. El poate să disimuleze faptul că înțelege orice părere teologică diferită de a sa, dar în orgoliul său, te etichetează ca pe o posibilă persoană cu probleme spirituale, pentru simplul motiv, că nu ești de acord cu el, în toate privințele, din punct de vedere teologic. De aceea, el este cinic, intolerant și are o anumită viclenie, pe care și-o justifică, întotdeauna, prin ideile lui fanatic religioase, fără să aibă vreodată resentimente.
Dacă liderul escroc sentimental, tolerează foarte bine încredințările personale ale unui subaltern, cu condiția ca acesta să i se supună, necondiționat, în lucrurile administrative; liderul fanatic religios, crede, în aroganța sa; în superioritatea sa intelectuală și teologică, de aceea, va concluziona întotdeauna, că dacă ai păreri diferite de ale sale, ești o potențială persoană cu probleme spirituale și cu siguranță, ești un potențial pericol pentru biserică.
De regulă, liderul evanghelic fanatic, este inconsistent în convingerile sale teologice, în sensul că, teologia care-i justifică egoul imens și defectele de caracter, precum aroganța, tendința de control și de faimă, cât și disprețul față de cei, care nu sunt de acord cu el în toate privințele; este bazată întotdeauna pe prejudecăți și pe texte biblice scoase din context sau interpretate în mod eronat, sau chiar mai rău… pe doctrine greșite.
O astfel de doctrină „justificativă” pentru un caracter arogant și un ego imens este și doctrina clavinistă a predestinării, pe care am combătut-o AICI.
Dacă îl vei confrunta sau vei dori să dezbați anumite teme teologice biblice (inclusiv doctrina calvinistă a predestinării), riști să ți-l faci dușman pe viață, asta, dacă nu se pocăiește și nu renunță la fanatism.
Atât liderul evanghelic fanatic religios, cât și cel escroc sentimental, în esență, au o teologie biblică corectă, cu excepția convingerilor prin care, liderul evanghelic fanatic religios, se consideră un fel de „demiurg” teologic și care îi ridică egoul la cote inimaginabile.
De aceea, spre deosebire de escrocul sentimental, liderul fanatic religios, pentru că are un ego imens „nerafinat”, își ascunde cu greu disprețul față de persoanele din biserică, pe care ajunge să le deteste, fapt care, de multe ori se vede cu ochiul liber, acesta, neputând să-și ascundă privirile încruntate sau disprețuitoare, sau, uneori, chiar scrâșnirile din dinți.
De la amvon predică perfect despre dragoste și iertare, dar, pentru persoanele din biserică, pe care le pune pe lista neagră; adică pe toți cei care nu sunt de acord cu toate principiile lui și pe care îi disprețuiește; el consideră că aceștia nu merită dragostea bisericii, ci disciplinarea ei, pentru că în mintea lui, ei sunt deja decăzuți și sunt o amenințare pentru biserică.
De aceea, ca și escrocul sentimental, liderul evanghelic fanatic religios, nu va ezita să acuze, fără dovezi, pe credincioșii „non-grata”, de „păcate ascunse” sau de „rebeliune”, motiv pentru care, ei nu se pot integra în biserică, cu toate că el îi marginalizează; însă de data aceasta, motivul direct, va fi punerea la îndoială a superiorității lui intelectuale și teologice.
De fapt, în mediul protestant, un astfel de comportament din partea liderilor, care îi acuză pe unii dintre credincioși de „pseudo păcate”, care nu sunt legiferate, în mod explicit, în Sfânta Scriptură, mai poartă numele de legalism, pentru că acești lideri legaliști inventează sau fac din propriile lor încredințări, legi restrictive, care nu sunt stipulate concret în Sfânta Scriptură, dar se folosesc de aceste legi, pentru a-i persecuta pe credincioșii din bisericile lor. Dacă liderul escroc sentimental, poate cădea adesea în capcana legalismului, liderul fanatic religios este, cu siguranță, un legalist religios.
Climatul format de un astfel de lider fanatic religios evanghelic, adesea, duce spre niște abuzuri în biserică, greu de imaginat, în sensul că, dacă liderul escroc sentimental știe să facă concesii, liderul fanatic, adună atâta frustrare alimentată de egoul său, încât, în momentul în care i se ivește posibilitatea să se răzbune, va crede că el este mâna Lui Dumnezeu, ce îi judecă pe ereticii, care îndrăznesc să-l contrazică.
De aceea, nu este de mirare dacă un astfel de lider are în privat rugăciuni prin care îi „dă pe mâna satanei” ( 1 Corinteni 5: 1-5 ) pe credincioșii, care au doar păreri contrare față de ale lui, în subiecte care nu ating doctrina fundamentală și crezul creștin, dar care îl sâcâie destul de mult, încât să îi considere pe aceștia ca fiind amenințări pentru biserică.
Acest tip de lider, cum s-ar spune pe românește… are „fitilul scurt”, iar gradul lui de toleranță, față de încredințările personale ale credincioșilor din biserică, este extrem de scăzut. De aceea, el se inflamează și devine paranoic, într-un timp foarte scurt, putând să-ți facă foarte mult rău, dacă apeși suficient sau din greșeală, pe „coarda sensibilă” a egoului său imens.
Ca orice fanatic, dacă ar opera într-un sistem religios inchizitorial, probabil că, în timp, nu ar avea probleme să condamne la moarte pe confrații lui, din moment ce, în mintea lui, are de multe ori „fantezii vinovate”, dar pline de satisfacție, atunci când se gândește la moartea opozanților lui (sau, mă rog… în mintea lui bolnavă… la chinuirea lor în iad), dacă aceștia devin suficient de ostili față de ideile sale, încât frustrarea lui, să atingă pragul critic și să se transforme în ură (adică într-un timp relativ scurt).
În mediul evanghelic, liderul fanatic religios își reprimă cu greu pornirile agresive, duse, e drept, doar până la nivel verbal sau de șicane și răzbunări personale și de regulă, intră în conflict cu mulți credincioși și niciodată nu-și va recunoaște vina.
Este omul pe care biblia îl denumește ca fiind „tare la cerbice” ( Faptele Apostolilor 7: 51 ) și dacă nu știi că este un lider fanatic și intri într-o relație de prietenie cu el, îți va face foarte mult rău.
Toate ideile sale teologice, el le consideră, pentru credincioșii „de rând” ai bisericii, ca fiind infailibile și din acest motiv, mai consideră că merită să fie recompensat cu faimă și supunere totală din partea membrilor din biserica sa; în caz contrar, el va suferi mult, iar frustrarea lui va deveni o ură mascată cu greu, față de persoanele pe care el le consideră inferioare și care nu îi împărtășesc, necondiționat, toate ideile sale.
Ele este, de asemenea, semidoctul care, dacă nu ar fi lider și nu ar avea atâta putere să divizeze și să facă rău în biserică, ar fi ridicol în ochii celor care își dau seama de caracterul său.
Climatul pe care îl produce în biserică un astfel de lider, dacă timpul și condițiile îi sunt favorabile, este adesea de „jihad” sau de „război sfânt”, față de toți membrii din biserica lui, care nu sunt 100% de acord cu el.
Toți cei care îi împărtășesc, necondiționat, ideile, din slăbiciune de caracter sau din lipsa experienței, vor sfârși, în cele din urmă, într-un fel de grupare asemănătoare cu o sectă gnostică, care, de cele mai multe ori, va fi intolerantă până la fanatism.
Dragostea, dacă o putem numi așa, este strict împărțită, doar între membrii acestei „secte gnostice”, pe care acesta o formează și este foarte clar că o astfel de biserică, nu are cum să crească numeric.
Totuși, acest tip de lider va predica, în esență, adevărul biblic, dar de cele mai multe ori o va face cu un „duh de judecată”, iar lumea își va da seama că e un ipocrit, cu toate că, în fanatismul lui, el nu-și va da seama niciodată de ipocrizia lui, dacă nu se va pocăi în mod real.
Prin urmare, pentru că este un lider fanatic, este cel mai periculos și mai intolerant dintre cele două categorii și trebuie evitat, pe cât posibil.

Concluzie

1. Domnul Isus Hristos ne-a spus în Ioan 8: 31-32 , că adevărul ne face liberi. De aceea, este bine să știm cu ce fel de slăbiciuni de caracter ne confruntăm la liderii care conduc aceste biserici și care se încadrează în tipologia bisericii din Efes, descrisă în Apocalipsa 2: 1-7 .
Prin urmare, trebuie să înțelegem că liderii care se află în categoriile descrise mai sus, sunt foarte îndrăgostiți de ei înșiși ( 2 Timotei 3: 2 ), au o aroganță și o mândrie imensă și de aceea, dorința de putere și de control în bisericile pe care le conduc, este mai mare decât iubirea de bani, care face și ea parte din defectele de caracter, pe care le au acești lideri.
Liderii din categoriile descrise mai sus, pentru că vor control absolut și devin mici dictatori în bisericile pe care le conduc, precum și pentru că poruncesc și credincioșilor lor loiali să marginalizeze pe credincioșii care nu li se supun necondiționat; îi vor privi pe cei marginalizați, ca pe niște obiecte, care sunt bune doar pentru exploatat.
De aceea, pentru că privilegiile de imagine și de atenție în biserică, reprezintă arma manipulativă principală pe care o folosesc acești lideri, cei care sunt marginalizați de ei, le mai pot sluji intereselor lor, doar prin colectă la „vistieria” bisericii și eventual, dacă sunt buni într-un anumit domeniu și au nevoie neapărată de ei. Însă, ticăloșia constă în faptul că după ce se folosesc de ei, îi aruncă sau îi marginalizează din nou, ca pe niște obiecte uzate.
Prin urmare, dacă aceste „obiecte” aleg, în urma acestor abuzuri, să plece din biserică, acestor liderilor le va părea rău, doar pentru „gaura din buget”; dar, pentru că frica lor cea mai mare este de schimbare și de pierdere a controlului dictatorial absolut, pe care l-au câștigat în biserică, vor trece aceste „obiecte” pe lista „pierderilor asumate” sau a „pierderilor utile”.
Ei se consideră, în sinea lor, stăpânii absoluți ai bisericii și au argumente biblice scoase din context, pentru comportamentul lor abuziv, cum ar fi versetul din Evrei 13: 17 , prin care apostolul Pavel îi sfătuiește pe credincioși să se supună liderilor din bisericile lor; dar, tot ei, nu vor explica în mod corect, faptul că în acel verset scrie și că acei lideri priveghează asupra sufletelor credincioșilor din bisericile lor.
Acești lideri aroganți, marginalizând pe cei care nu li se supun necondiționat capriciilor pe care le au ei, nu au cum să mai privegheze asupra sufletelor celor marginalizați, pentru simplu motiv că îi disprețuiesc și nu vor să mai aibă de-a face cu ei, dacă aceștia nu li se supun, necondiționat, umilindu-se în fața lor și lingușindu-i, în caz contrar, ei vor fi tratați ca niște „obiecte de consum”.
De asemenea, pentru că egoul lor este imens, nu pot să interpreteze corect nici versetele din 1 Petru 5: 1-3 , prin care apostolul Petru îi sfătuiește pe lideri să nu se poarte ca niște stăpâni în bisericile pe care le păstoresc.
Ei nu înțeleg nici cuvintele Domnului Isus Hristos din Marcu 10: 42-45 prin care Domnul Isus le spune că, liderii nu trebuie să se comporte ca niște stăpâni, ci, ca niște robi ai tuturor membrilor din biserică.
Liderii, mai sus amintiți, nu au cum să înțeleagă versetele de mai sus, pentru că în mândria și în aroganța lor, ei se consideră niște elite, cărora nu li se aplică acele versete, reducând aplicarea acelor versete, doar la nivelul castelor sau clanurilor pe care tot ei le creează. În acest mod, pentru că ei divizează biserica, ei nu cred că acele versete li se aplică lor, facându-se referire la întreaga biserică, ci doar în interiorul castelor lor…
După cum spuneam…, acești lideri își formează propria lor „teologie justificativă„ pentru comportamentul lor abuziv, ce nu are legătură cu învățătura dată de Domnul Isus Hristos.
În ceea ce-i privește pe credincioșii marginalizați, aceștia ar trebui să facă eforturi să-și păstreze demnitatea umană și să nu devină și ei robii liderilor dictatori, pe care îi au în bisericile lor, pentru că, așa cum spune și Sfânta Scriptură în 1 Corinteni 7: 23 , „Noi am fost cumpăraţi cu un preţ” de Domnul Isus Hristos și nu trebuie să ne facem robi oamenilor, indiferent, dacă aceștia sunt lideri într-o biserică.
Noi trebuie să fim doar robii lui Dumnezeu, de aceea trebuie să înțelegem că în secolul 21, nu ar mai trebui să existe sclavie și cu atât mai mult, în biserică, nu ar trebui să existe relația toxică de stăpân și rob.

2. Credincioșii marginalizați de foarte mult timp în aceste tipuri de biserici, dacă au posibilitatea să se mute la o biserică, ce nu este sufocată de aroganța și orgoliul unor astfel de lideri, ar trebui să o facă.
Problema vine atunci când credincioșii marginalizați nu au o altă biserică mai bună, în care se pot muta, în localitatea în care aceștia locuiesc. De aceea, trebuie să înțelegem că, în cele din urmă, Dumnezeu este Cel care judecă totul și le va da putere să-i suporte pe acești lideri.
Tocmai din acest motiv este important adevărul, pentru că știind, în mod foarte exact, ce fel de caracter au acești lideri, credincioșii marginalizați de ei nu vor avea niciun fel de așteptări de la ei, în ceea ce privește posibilitatea părtășiei reale sau a prieteniei cu astfel de lideri și, desigur, cu credincioșii manipulați de ei.
Le va fi foarte greu să reziste într-o astfel de biserică, trebuind, totuși, să-i respecte și să nu-i urască pe acești lideri, care în mod normal nu merită să fie respectați, dar Dumnezeu le va da putere și în acest sens.
În ceea ce privește situația acestor lideri, așa cum este descrisă și biserica din Efes, din cartea Apocalipsa… dacă aceștia nu se pocăiesc, ei vor fi pedepsiți, în sensul că, Dumnezeu le va lua „sfeșnicul” sau puterea din biserică.
Poate că unii dintre cititorii ai acestui articol, mă vor acuza că am fost prea dur, pentru că am folosit cuvântul fanatic, însă dacă ne uităm la istoria apostolului Pavel, vom constata că acesta a fost și el fanatic, pentru că a persecutat biserica, înainte de întâlnirea sa cu Dumnezeu ( 1 Corinteni 15: 9 ).
Este interesant modul în care alege Dumnezeu să pună capăt fanatismului apostolului Pavel și trebuie să înțelegem că acești lideri se află în pericolul de a fi pedepsiți în mod violent de Dumnezeu, exact așa cum a fost pedepsit și apostolul Pavel, care a fost orbit de Dumnezeu, timp de 3 zile ( Faptele Apostolilor 9: 1-12 ).
Mândria are consecințe și întotdeauna va fi pedepsită de Dumnezeu, iar credincioșii marginalizați în bisericile conduse de astfel de lideri, trebuie să înțeleagă că au datoria de a-i respecta și că Dumnezeu va pedepsi abuzurile lor, în cele din urmă, dacă aceștia nu se pocăiesc.
Pe de altă parte, biserica din Efes poate fi reabilitată, doar dacă liderii ei se smeresc și Îl lasă pe Dumnezeu să le schimbe inima, asta însemnând că nu vor mai acuza sau nu vor mai pedepsi pe nedrept, din slăbiciune de caracter, pe credincioșii din bisericile lor, iar pe credincioșii din comitet, pe care îi coordonează, ar trebui să înceapă să le „împartă privilegiile”, în funcție de capacitatea lor de a lega relații de părtășie și de prietenie, cu membrii din biserică, ce nu fac parte din „casta” sau din „clanul” lor, altfel, liderii acestor biserici, degeaba predică la amvon despre dragostea frățească și îi „privilegiază” și pe supușii lor, care vor predica la fel ca și ei; pentru că realitatea va fi exact pe dos, iar ipocrizia va continua, până va veni judecată Lui Dumnezeu peste acele biserici.
Eu cred că, doar în acest mod pot fi reabilitate aceste biserici, care se încadrează perfect în categoria bisericii din Efes și mă rog ca Dumnezeu să se îndure de ele și de liderii lor, pentru a se întoarce la dragostea dintâi, până nu va veni judecată Lui Dumnezeu, atât peste biserici, cât și peste liderii care le conduc!